TREBUIE sa-ti REFACI viata

Aud de la divorţ încoace destul de des această idee, adresată mie sau altor persoane ce bifează căsuţa divorţat la statutul civil. Ca să vă spun drept nu mi-a sunat niciodată bine acesta propoziţie, desigur ideea din spate cât şi intenţia cu care sunt spuse sunt cel mai probabil minunate, dar formulare îmi ridică nişte mari semne de întrebare.

Mai întâi îmi voi asuma că sunt anti-TREBUIE de orice fel, cei apropiaţi ştiu asta şi apreciez faptul că încearcă reformulări ale ideilor care să evite cuvântul magic. Sunt anti-trebuie pentru că eu consider că este un cuvând ce ne setează la nefericire, adevărul este că în viaţa asta nu trebuie să faci nimic. Alegi să faci diverse lucruri şi îţi asumi alegerile făcute sau vrei să faci unele lucruri şi le faci. De ce e nevoie de trebuie? Nu ştiu… mă depăşeşte. Dacă ştie cineva să-mi destainuie şi mie secretul neînţeles şi nedesluşit al lui TREBUIE.

Şi ca să ajungem la partea cea mai interesantă din propoziţia mai sus propus, ţin în mod special sa analizez verbul A REFACE în forma lui reflexivă la persoana a II-a, adică A-ŢI REFACE, urmat de minunatul substantiv care în acest caz pune într-o lumină complet nouă verbul menţionat anterior… şi anume VIAŢA. Prin întrebare care îmi vine în minte când aud acestă sugestie este „DAI ÎI DESFĂCUTĂ????”. Poate o fi ca la prohap, când nu vezi că e deschis şi un prieten bine intenţionat îţi spune „Vezi că ţi s-a desfăcut prohapul!” şi tu cu un gest îl „refaci la loc”. Oare aşa e şi cu viaţa? Şi nu ne dăm noi seama, ăştia divorţaţi, că viaţa ne e desfăcută şi avem nevoie să ne atragă atenţia cineva din exterior? Iar atunci noi ar trebui să facem ce? Să dăm anunţ la matrimoniale? sa ne facem cont pe Tinder? Să ieşim cu o pancardă la purtător pe care să scrie „VIAŢA MEA E DESFĂCUTĂ! VREAU SA MI-O REFAC! TOŢI DORITORII SĂ VINĂ LA MINE!!!”.

Dar poate nu e dezfăcută, ci e NEFĂCUTĂ, ca atunci când nu-ţi faci patul şi vine mama şi îţi spune că eşti nesimţită că stai cu patul nefăcut, sau pentru cunoscători, vine pedagogul şi îţi răscoleşte patul pentru că i se pare că nu e făcut la dungă, care pentru el e egal cu nefăcut. Deci dacă viaţa mea de divorţată este nefăcută, primesc sugestia să mi-o refac,  să o aranjez frumos, ca şi covertura de pe pat, pentru că trebuie să arate bine, iar pernele trebuie musai aşezate feng shui deasupra. Deci putem deduce prin translatarea conceptului, că atât timp cât nu ai pe cineva viaţa ta eşti ca patul nefăcut…dezordonată, neaspectoasă şi neprezentabilă.

Cât despre ideea de a-ţi face viaţa, ea transmite receptorului ideea că orice face (în viaţă, că despre ea e vorba) e fără rost şi de prisos, cât timp nu e făcută (viaţa, căci la ea ne referim în continuare) cu cineva. Evident că nu oricum trebuie ea (re)făcută, ci….da aţi ghici….cum trebuie. Adică cu cineva care să fie în acord cu fişa postului, pe care eu personal n-am primit-o nici de la starea civilă, nici de la biserica când AM FĂCUT prima încercare, poate o fi doar pour les conaisseurs, o primesc cei care şi-au dezfăcut/nefăcut viaţa la a doua încercare ca să nu o mai dea nasol şi tura asta.

Deci ca să concluzionăm treaba stă cam aşa: MI-AM FĂCUT VIAŢA când m-am căsătorit (până atunci eram vai de mama mea), MI-AM DEZFĂCUT/NEFĂCUT VIAŢA când am divorţat (până aici mi-a fost, nu ştiu dacă am să ma pot şterge singură la poponeţ fără un mascul) şi trebuie SĂ-MI REFAC VIAŢA (ca să rezolv dilema anterioară cu ştersu). E o viziune interesantă asupra vieţii, dar pe care eu nu o împărtăşesc.

Ca să îi liniştesc pe dragii mei susţinători care îmi urează în diverse forme să-mi refac viaţa,  să găsesc pe cineva, să nu stau singură sau orice alta formulare a acestei idei, le transmit că eu sunt bine aşa cum sunt acum. Desigur că, dacă vine Făt-Frumos pe cal alb n-am să-l refuz, dar nici nu-l caut, pentru că nu am pierdut nimic. Nu e ca atunci când ţi-ai pierdut un cercel şi îl cauţi disperată peste tot pentru că e de la bunica, nu caut pentru că nu-mi lipseşte, nu am pierdut nimic. Eu sunt fericită şi împlinită în viaţa mea de zi cu zi, fără să am un partener. Mă bucur de libertate, de momente magice cu cei dragi, de prieteni, de profesia mea pe care o ador şi dacă o să vină şi cineva alături de care mă pot bucura de toate acestea minunat, dacă nu e tot minunat căci sunt fericită şi împlinită.

P.S. Oricum mulţumesc pentru gândul bun din acestă urare şi eu vă doresc tot binele din lume, aşa cum vi-l imaginaţi voi!

Acest articol a fost publicat în Exista viata dupa divort, Experiențele unui psiholog. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *