Frumoasa si BESTIA

Mereu m-am intrebat de ce dintre toate povestile cu printese, aceasta este cea care imi place cel mai mult, iar aseara dupa ce am vizionat filmul am avut o revelatie…imi place pentru ca bestia stie ca e o BESTIE.

Pare o revelatie cretina, dar in viata reala ea nu exista, de aceea e si poveste toata treaba. Ca sa intelegi, revin cu lamuriri, bestia stie ca e o chestie groteasca, urat mirositoare, cu maniere de rahat, care nu stie nici sireturile sa si le lege singur. El stie toate lucrurile astea, stie ca are probleme de gestionare a furiei, stie ca e vai de mama lui si ca singura sansa sa se aleaga ceva bun de viata lui este sa vina o femeie care sa-l iubeasca si care sa vrea sa-si piarda timp si energie incercand sa-l invete cate ceva. Deci el stie cate lipsuri are, care ii sunt limitele si este extaziat cand un personaj feminin apare in viata lui si nu-si pune nici o problema legata de virilitatea lui cand trebuie sa invete ceva de la ea.

In viata reala insa, boul nu stie ca e bou! El are senzatia ca e printul din poveste, ca Adonis era minciuna pe langa el, ca orice onomatopee scoasa pe gura este ceva genial, ca accesele alea de furie de 2 bani sunt un semn al masculinitatii si virilitatii lui. Daca o „gagica” il saluta este pentru ca noi, femeile, nu putem trai fara el. In fata acestui personaj, colegele mele de gen, au in general doua reactii standard (dupa ce decid ca vor sa-si bata capul cu un asemenea specimen):

Prima este sa nu-i spuna cat e de idiot si sa-i alimenteze impresiile fantasmagorice despre propria persoana, cred ca acestui gen de abordare i s-ar potrivi numele „scarmanat la oute”, pentru ca noi femeile stim tot felul de tertipuri manipulatorice prin care sa cream impresia purtatorilor de pantaloni ca au ajuns la tot felul de relevatii geniale, care sunt de fapt ale noastre, dar pe care ei si le insusesc pentru ca nu exista ideea mai extraordinara decat a lor si pe baza acestui principiu refuza cu indarjire sa implementeze orice alta sugestie. Aici colegele mele isi impun si isi rafineaza la rang de arta, adorarea partenerului, astfel ca el sa se simta barbat, caci el hotaraste, el dicteaza, doar el are acces la izvorul cu intelepciune si prin urmare trebuie urmat in tocmai. Pentru a-i hrani iluzia, fetele ii spun des si apasat cat este el de grozav, cum fiecare part scos pe partea dorsala sau pe gura este mirabolant si cat sunt ele de norocoase ca destinul, karma si sansa l-a scos pe EL in calea lor. Sa nu ne lasam inselati de aparente, fetele astea stiu in sine lor ca boul este un bou, dar din diferite motive, pe care le cunosc sau le intuiesc, considera ca au mai multe de castigat daca pastreaza pentru ele aceast adevar.

A doua categorie de colege, mai autentice ce-i drept, ii spun verde in fata boului cat e de idiot, cum ca neuronii nu-l ajuta decat sa se scobeasca la… nas si ca singura solutie este sa le lasa pe ele sa-si faca treaba, adica toata treaba, de la maturat, mancare, copii, facturi, servici, relatii sociale si tot ce mai contine viata unei familii. El eventual este rugat sa duca gunoiul si asta i se pare o munca herculiana de care se plange sistematic, iar in restul timpului se gadila la…nas, uitandu-se la un meci cretinel de fotbal cu o bere, obligatoriu rece, in mana. In acest caz, colegele mele, stiu ce au luat de la inceput, sau s-au prins destul de repede si si-au recalibrat asteptarile si realitatea la dotarea partenerului. Dar chiar si asa Boul care i se spune direct sau indirect ca este bou, tot are accese de orgoliu, in care ii tranteste partenerei replici de o mare valoare, gen „Ce ai facut tu azi?”, „Ce ala e servici ce ai tu? Acolo te relaxezi”, „Ce mare lucru ai facut?” moment in care cred ca toate simtim o nevoie adanc de a utiliza tigaia de teflon in alt mod decat a fost conceputa initial.

Cred ca toate colegele mele au momente de sinceritate interioara in care realizeaza ca pretul pentru conceptul social, la fel de frumos si real ca o reclama, de „FAMILIE” este prea scump, ca se vand pe ele si ca isi irosesc resurse pretioase incercand sa faca imposibilul. Eu una nu cred in imposibil, decat daca incerci sa schimbi pe altcineva, iar acel altcineva nu vrea.

Stiu ca am parut androfoba tot articolul, de aceea as vrea sa extind ideea de aici, si sa spun ca indiferent ce casuta bifam in formulare M sau F, ideea este sa ne luam limitele si sa ne uitam la ele, sa nu ne fie frica sa recunoastem ceea ce suntem, oricat de BESTII am fi, pentru ca salvarea vine dupa ce ai curajul de a te recunoaste in totalitatea defectelor si calitatilor tale. Stiu ca suntem invatati ca trebuie sa fim perfecti, ca a fi femeie inseamna sa inghiti multe pentru familie si a fi barbat inseamna sa iti impui punctul de vedere. Socialul ne spune cum vrea sa fim, dar nu ne ofera pastile de prostie, ca sa fim si fericiti in limitarea noastra, asa ca haideti sa ne dezbracam de haina de reclama si sa vedem ce e dincolo de ea, pentru ca:

CEEA CE CREZI CA ESTI NU TE LASA SA FI CEEA CE ESTI!

Acest articol a fost publicat în Experiențele unui psiholog. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *