Cand dezamagesti oameni care conteaza

E ca un dus rece care te trezeste la realitatea, la realitatea incapacitatii tale de a mai relationa normal cu oamenii. Da toti suntem asertivi, comunicativi, empatici, dar suntem la nivelul cel mai profund? Putem sa ne depasim frica noastra de atasament, frica de a fi dezamagiti, frica de a lasa pe cineva sa ne atinga sufletul? Toti socializam si toti avem relatii, dar la ce nivel, cat sunt ele de satisfacatoare pentru nevoile noastre adevarate de comuniune si cat sunt zgomotul care astupa singuratatea? Iar dupa ani de zgomot reusim sa mai auzim adevaratul cantec al unei relatii profunde?

E usor sa gasesti scuze, de orice fel, e usor sa gasesti motive, sa vezi ciobul din ochiul celuilalt, dar adevarul este ca eu a trebuit sa dezamagesc pe cineva foarte drag ca sa realizez cat sunt de stricata in ceea ce priveste relatiile cu oameni, cat de departe ii tin de mine si cat mi-e de frica sa-i mai las aproape. Da stiu….par cool, fac glumite, imi pasa de ei, ma implic, ii ajut, dar…. eu stiu ca pot mai mult, voi nu stiti, dar eu stiu. Stiu ca multi o sa zica ca e normal, ca am avut experiente de viata care m-au facut asa, dar asta ma nelinisteste si mai tare, pentru ca e adevarat ca oamenii care au fost personaje importante in viata mea si care m-au dezamagit au luat bucati din mine cu ei si totusi fara sa-mi dau seama m-am transformat intr-o persoana anesteziata social.

Stiu ca pentru astfel de constientizari ai nevoie de experiente dure care sa te faca sa realizezi problema la un nivel profund, dar e dureros cand dezamagesti pe cineva important pentru tine, cand pierzi o relatie care insemna mult, nu pentru beneficiile pe care le aduce si pentru calitatea relatiei in sine, care ma invata sa raman pe picioarele mele indiferent de uraganul care se produce in jur.

Mi-as dori sa constientizez problemele pe care le am de infruntat fara sa sufere persoane dragi, mi-ar placea sa pot sa repar ceea ce este stricat la mine, pentru a putea da fara frica, pentru a fi eu completa. Stiu ca la dezamagire nu poti da undo, stiu ca relatia niciodata, sau foarte greu va ajunge la stagiu de la care a cazut, dar eu voi incerca sa repar, sa-mi asum si sa castig ceea ce am pierdut intr-o clipita pentru ca ceea ce oferea persoane cealalta era nepretuit.

Acest articol a fost publicat în Experiențele unui psiholog. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *